Portarul, prietenul meu

Bă, alo, bă, pleacă, bă, băăăăăăă, auzi, băăăăăăăăăăăăă…

Ştiţi despre ce e vorba, nu? Haide, că ştiţi. Îi cunoaşteţi… vă loviţi peste ei la fiecare pas. Portarii şi paznicii.

Portarul ăsta e altfel. Într’o primă fază m’a’nvăţat că vizitatorii nu plătesc taxa de parcare. După care mi’a reproşat că i’am spus că nu mai sunt vizitator ci colaborator, că dacă nu ştie…
Dar tot a vrut să mă ajute, spunându’mi să mă duc la intrarea principală de unde’mi pot cumpăra cartele la pachet, pentru o săptămână – iar cei de acolo îmi pot da şi bon de casă, pe care să’l decontez la declaraţia de impozit.
Apoi, într’o altă dimineaţă, mi’a spus că dacă tot vin în fiecare zi, mai bine îmi fac abonament, că mă costă mult mai puţin decât să plătesc în fiecare zi parcarea şi, în plus, cu bonul de casă pot să’mi scot pârleala la declaraţia de impozit.

Stă, toată ziua, în ghereta lui din marginea câmpului. Nu are câini vagabonzi dar hrăneşte o cioară. Care cioară s’a’nvăţat şi vine când o fluieră. Pare că n’ar avea zile libere. E posibil, după accent, să nici nu fie de prin partea locului.

Nu cred c’a absolvit vreo facultate de portari.

Drept e, el e portar în Germania.

Un gând despre “Portarul, prietenul meu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.