Mana. Un alt fel de Ciutacu. Fără vorbe grele.

Paranteză.
Mi’am cumpărat deunăzi un tricou negru (unul dintre motivele mărunte pentru care iubesc oraşul ăsta ţine de oferta celor de la NewYorker).
Ieri venisem la redacţie îmbrăcat într’un (mare) fel alb-violet; azi, după supărarea de aseară, am decis că e ziua potrivită să mă afişez spăşit.dar să le’o cânt pe aia care spune aşa: „ca să vadă toată ţara / cum iubeşte Timişoara / Forza Viola, aleeeeeeeee! / Forza Viola, aleeeeeeeeee!„.

Lucrurile au luat, însă, o turnură neaşteptată când m’am dus la toaleta pe care o împărţim cu noii mei prieteni, chinezii. Oglinda plasată deasupra spălătorului este suficient de mare cât să nu mă proiecteze doar pe bucăţele. Aşa că mi’am revăzut profilul – adipos, dacă mă’nţelegi ce vreau să spun. OK, mă ştiu, deja, îmi promit zilnic, de mai multe ori, chiar, că voi combate această problemă… Dar din profil am zărit şi că pe spatele tricoului meu negru, talia XXL, of course, pe undeva pe la nivelul buzunarelor de la spate ale blugilor, este o inscripţie. Am citit’o mai atent şi am văzut că scrie Ninetytwo. Ceea ce e o veste bună, totuşi, dat fiind că mă apropiasem, acum câteva săptămâni, la numai patru unităţi de pragul psihologic de 100.
Am închis paranteza.

Subiect.
Am reuşit să mai dau o raită prin bloguri, astăzi. Şi am descoperit cu surprindere asta. Şi nu ar fi corect să mint şi să ascund că tare fain m’am simţit!
Întâi de toate, să’mi fie ruşine pentru că Mariile şi Mariuşii de anul ăsta m’au prins fără telefon şi net. Mana fiind un „caz” dublu, căci a fost şi ziua ei de naştere.
Mana, ca şi mine, nu e genul de blogger care face trafic. Facem parte din categoria bloggerilor care scriu pentru a se citi între ei şi pentru că nu au timp să se vadă cu toată lumea cu care ar vrea să se întâlnească. Aşa că nu se poate spune că ne’am făcut cross promotion aici. Dar, desigur, ne’am complimentat reciproc. Şi – credeţi’mă – merită toate gândurile faine de pe lume. Păi, să luăm un singur motiv: credeţi că o fi uşor să fi soţia lui Victor Ciutacu?
Aşa, acum o să ţipe Ciutacu la mine.

Concediu fain, Mana & co, şi nu le mâncaţi de tot pe ele, pe zilele de concediu!

Topic 3.
Am văzut aseară, pe Sat1, declaraţia lui Hleb (sau Gleb, c’aşa e scris în chirilic) după meciul cu Poli. Belarus de felul său, jucătorul lui Barcelona împrumutat la Stuttgart a dat un gol fantasmagoric, demonstrându’şi salariul care, probabil, i’a şi speriat pe apărătorii timişoreni. Intervievat de nemţi, Hleb (sau Gleb) a spus doar atât: „2-0 nu e 6-0, nu suntem calificaţi încă, avem un meci greu în retur, acasă”. Peste câteva minute, la Vali Moraru, pe Sport.ro, în direct de la stadion, câteva microfoane în gura lui Marica, încercând să scoată ceva din ea. Dar ce spune eu de gură? Aşa cum a învăţat de la Chivu şi Lobonţ, care au prins repede de la Mutu, care şi el o fi prins de unde o mai fi prins, Marica le’a oferit reporterilor lobul unei urechi şi a vorbit – păreau articulate, sunetele, totuşi, deşi în afară de „aşa cum am mai spus” nu am înţeles mai nimic – spre neonul din tavanul culoarului („zona neutră”, cum îi spune de obicei Anda Banu).
Marica o să mai prindă prima echipă a lui Stuttgart cândva. Ceea ce, la drept vorbind, nu e chiar puţin lucru.
Hleb, însă, dragă Cipriene, este jucătorul lui Barcelona. FC Barcelona.

Un gând despre “Mana. Un alt fel de Ciutacu. Fără vorbe grele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.