Doamne,
nu’mi da aripi, te rog!
n’am chef să zbor, Doamne.
vin nopţile lungi de iarnă când
pe sub plăpumi din pene de gâscă topi-vom
zăpezile îmbrăţişaţi.
aşa că, Doamne, îţi cer doar nişte cizme de ciocolată,
să mă preumblu în ele prin venele ei până
mă va fi topit cu totul.
şi nu uita, Doamne, să’mi laşi în ghetuţe o creangă de alun.
am să bat cu ea toate gândurile de ducă!